ISTORIA UNEI IDEI
dr. ing. Mircea SLĂNINĂ
Memoriile de
mai jos mi-au fost cerute cu prilejul aniversării ICPE: 65 de ani de la
înființare, sărbătoriți în 2015. Parte componentă a ICPE – Institutul de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică pentru
industria electrotehnică, ICPE – Filiala Iași a avut o existență
”meteorică” de numai 21 de ani. Cu toată această viață efemeră, la ICPE - Iași
s-au elaborat numeroase produse electrotehnice și electronice noi. În plus, în
aceeași subunitate (mai târziu, unitate) s-au experimentat soluții curajoase de
organizare și intensificare a creației tehnice originale, care au fost – la
vremea respectivă și pe alocuri – exemple pentru multe alte colective similare.
Rămâne ca cititorul să se convingă de adevărul afirmațiilor noastre, sau să le
combată.
La prima
vedere, lucrarea aici recomandată pare un set de memorii personale. Trăirile
personale ale autorului au însă drept fundal viața intensă a acestei comunități
de specialiști. Ca efect, avem în față o istorie a ICPE – Iași, cu tot contextul relațiilor industriale
implicate și al atmosferei schimbătoare prin care am trecut. În acțiunea de
conducător al echipei, de la o etapă la alta, autorul a împărtășit convingeri
ferme despre rolul social al activităților de cercetare – dezvoltare, care s-au
materializat în decizii, adaptate conjuncturilor în care am activat. Autorul
a inoculat tinerilor săi colaboratori
ambiția de a crea nu doar modele experimentale sau prototipuri, ci de a le
pregăti spre predare către industriile de profil din zonă, la stadiul de
prototip omologat (mai apoi de lot – prototip). În continuare am parcurs o
mini-reorganizare prin care ne-am manifestat drept furnizori de ”micro-producție”,
personalul însușindu-și un spor de cunoștințe tehnologice și de practici
specifice industriei. De aici și până la pregătirea fabricației (sistematică)
și omologarea seriei zero a fost doar un pas. Ca ultimă etapă, am învățat
meseria grea a lansării pe piață a produselor noi. Ne-am satisfăcut astfel
ambiția de a deveni potențiali ”furnizori de licențe”, cu consecințele
economice specifice pieței restrânse a României de atunci.
După cum se
poate deja observa, toate aceste înlănțuiri de decizii emanau de la o
idee dominantă de management: un institut bine dotat și bine condus
poate livra industriei produse, la nivel de licență. De aceea aceste pagini
poartă titlul – provocator – de
”Istoria unei idei”.
La Institutul politehnic din Iași am avut mai mulți studenți evrei. Deși puțini ca proporție relativă, între aceștia am avut multe elemente strălucite, ceea ce s-a reflectat și în politica de angajări la ICPE – Iași.
RăspundețiȘtergereCel care a stat cel mai puțin în institutul nostru a fost Doru Sternberg, o persoană cu o inteligență ieșită din comun. Venit din importanta funcție de șef al Secției automatizări de la CUG – Iași, acesta era o enciclopedie ambulantă pentru electronică, electrotehnică și automatizări. Dânsul a rămas în institut până și-a finalizat și susținut teza de doctorat. Dar, deși era un temperament rebel, a ”jucat” cinstit: elaborarea tezei a făcut-o în timpul său liber. În orele de serviciu fie a lucrat la proiecte importante, fie a dat sfaturi valoroase mai tinerilor ingineri din institut. A fost căsătorit cu o fostă colegă româncă – inginera Balaban, frumoasă și deșteaptă. Dar când D-zeu l-a strâns la el (de timpuriu), familia a considerat normală o înmormântare evreiască.
Un al doilea inginer evreu a fost Silviu Iosif-Mihăilescu, provenit dintr-o familie cu rădăcini amestecate (evreiești, românești și maghiare). Fără a fi condus proiecte importante, a lucrat în colectivul de traductoare, unde a vădit o generozitate profesională de excepție: dădea idei valoroase oricui îi cerea sprijinul. În jurul său s-a format, cu timpul, un gen de ”club” pentru dezbateri profesionale aprinse. Împreună cu soția a plecat în Israel, unde n-a rămas cu mult peste un an de zile și a emigrat în Canada. Aici a fost ”pus în valoare” de către importanta firmă DSC din Toronto. A fost acceptat în echipa de cercetare-dezvoltare, adică exact în activitatea pentru care se pregătise în ICPE – Iași. În 1995, l-am vizitat la DSC, cu ocazia unui stagiu la York University - Toronto. Am fost extrem de bine primit, Silviu nu mi-a ascuns nimic din activitatea lui profesională. Erau proaspăt mutați într-un apartament încă ne-amenajat. În consecință, mi-au oferit o cină la un restaurant italienesc, ceea ce a fost încă un gest de prietenie.
Am lăsat la urmă pe ing. Jeky Ștainberg, de care mă leagă alte amintiri frumoase. Într-o după amiază, plecam acasă la o oră când majoritatea angajaților erau deja plecați. În holul clădirii, mă aștepta, răbdător, Jeky Ștainberg, ca să-mi dea informații importante. Avea deja toate aprobările necesare pentru a pleca în Israel și, conform legii, înainte de plecare, anunța pe conducătorul unității. Mi-am exprimat regretul de a nu putea împiedica emigrarea unui cadru valoros. Atunci Jeky a recurs la un joc special de cuvinte: îi părea rău că se angajase la ICPE – Iași, căci
acum avea pentru ce să-i pară rău !
În plus, ne-provocat de mine, a declarat că
în ICPE nu a simțit niciodată că ar fi fost evreu !
E plina de erori.
RăspundețiȘtergere